AIEA este extrem de îngrijorată de situaţia de la centrala nucleară Zaporojie
Publicat de Rotar Mirela, 7 mai 2023, 10:26
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) este alarmată de situaţia tensionată din jurul centralei nucleare Zaporojie din Ucraina, situată în apropierea liniei frontului, informează dpa.
Situaţia devine din ce în ce mai imprevizibilă şi potenţial periculoasă la centrala nucleară ocupată de Rusia, a declarat aseară directorul general al agenției, Rafael Grossi.
Grossi a cerut din nou un acord între Ucraina şi Rusia pentru a proteja de catastrofă cea mai mare centrală nucleară din Europa.
Centrala nucleară Zaporojie, cu şase reactoare, a fost ocupată de forţele ruse în martie 2022.