Agricultorii harghiteni afectaţi de secetă vor fi despăgubiţi
Publicat de radiomures, 16 octombrie 2012, 00:00 / actualizat: 4 martie 2015, 10:27
Aproximativ 6500 de fermieri harghiteni, din cei 7085 care erau îndreptăţiţi, au depus cereri la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Harghita pentru compensarea pierderilor provocate de secetă.
Directorul DADR Harghita, Torok Jeno, a declarat că, la nivel naţional, au depus cereri aproximativ 87 la sută din cei care aveau dreptul, iar Harghita se situează peste media pe ţară, cu 92 la sută. Torok Jeno a subliniat că despăgubirea de 100 lei pe hectar, poate fi primită pentru suprafeţe cuprinse între 1-10 hectare, chiar dacă există asociaţii care au 500 de hectare afectate de secetă.
Cu toate acestea, interesul a fost ridicat, „întrucât orice sumă contează”. Întreaga suprafaţa agricolă a judeţului Harghita a avut de suferit din cauza secetei, gradul în care a fost afectată fiind diferit, în funcţie de zonă şi de culturi.
Ioana Dima