Agresor împuşcat, în jud. Brașov
Publicat de radiomures, 16 aprilie 2015, 09:56
Beat și pus pe scandal, un bărbat din Zărnești, a fost împușcat de un jandarm.
Un bărbat de 56 de ani din localitatea Zărnești, din jud. Brașov, aflat puternic sub influența băuturilor alcoolice, a început să facă scandal acasă, amenințându-și soția și copilul cu un cuțit. Speriați de comportamentul agresiv, familia a alertat poliția la 112. Însă, în loc să se calmeze la vederea oamenilor legii, agresorul a ieşit în curte cu un topor şi a încercat să-i lovească pe poliţist şi pe jandarm, spărgând parbrizul și geamul lateral al mașinii de intervenție.
Pentru că bărbatul şi-a continuat acţiunea violentă şi a încercat din nou să îi atace pe reprezentanţii forţelor de ordine, jandarmul a scos pistolul din dotare şi a tras două focuri în plan vertical, iar apoi a tras încă trei focuri asupra agresorului, rănindu-l la una dintre mâini şi în abdomen.
Bărbatul a fost internat de urgenţă la Spitalul Judeţean Braşov, el fiind agresiv şi faţă de medici. În prezent se află în comă indusă, dar stabil hemodinamic. Soţia bărbatului a depus o plîngere la Poliţia Zărneşti împotriva acestuia, iar ancheta a fost preluată de către procurorii Parchetului Militar de pe lîngă Tribunalul Militar Cluj.
Vali Blajovan
Foto: www.publika.md