Aglomerație la Borșa în această minivacanță

Publicat de Corina Muntean, 23 ianuarie 2022, 14:09
Sfârşitul de săptămână prelungit plus stratul consistent de zăpadă au îndemnat foarte mulţi turişti din ţară să petreacă pe pârtiile de schi din Maramureş.
Spaţiile de cazare sunt ocupate aproape de sută la sută, iar la Borşa este cea mai mare aglomeraţie din toate iernile de până acum.
Pârtiile de schi din Şuior, Cavnic și Borșa sunt asaltate în acest weekend de împătimiții sporturilor de iarnă. Miile de turiști au aglomerat la capacitate spațiile de cazare. La Borșa se află peste 4.000 de turiști cum nu au fost niciodată – îmi spunea în această dimineață edilul orașului, Sorin Timiș – toate hotelurile și pensiunile din oraș din Complexul turistic, din Moisei și până în Vișeu, sunt ocupate. Centrul de atractivitate este la pârtia olimpică și linia de telegondolă inaugurate luna trecută, dar aglomerație este și pe pârtiile din Complexul Turistic Borșa și din pasul Prislop, trecătoarea din Carpații Orientali spre Suceava. Spațiile de cazare sunt ocupate la capacitate și la Cavnic, și în Complexul turistic Şuior, iar distracția pe pârtii și la baza lor continuă până seara târziu.
În Munţii Făgăraş, zona turistică Bâlea Lac este foarte periculoasă, în această perioadă, pentru cei care se aventurează pe versanţi a precizat Sabina Dudaşu, de la Serviciul public Salvamont Sibiu:
Pe fondul acestor ninsori şi a vântului riscul de avalansă la peste 1.800 de metri este mare, 4 din 5. Declanşarea unor avalanşe de dimensiuni medii sau poate chiar mari este posibilă și pentru o slabă supraîncărcare. La sub 1.800 de metri altitudine riscul este moderat, 2 din 5. Recomandăm turiştilor să evite deplasările la peste 1.800 m. Traseele turistice la aceste altitudini rămân închise.