Agențiile de turism așteaptă mureșenii cu oferte pentru „Litoralul pentru toți”
Publicat de APETRI MARGARETA, 6 iunie 2024, 12:58 / actualizat: 9 iunie 2024, 15:44
Peste 60 de hoteluri şi pensiuni de la malul mării s-au înscris în programul „Litoralul pentru toţi” care se desfășoară în perioada perioada 3 mai – 20 iunie și 1 septembrie – 15 octombrie.
Preţurile sunt cu până la 70% mai mici faţă de cele din vârful sezonului, iar numărul locurilor pe noapte puse la dispoziție va depăși 10.000, arată Federaţia Patronatelor din Turism.
Și mureșenii sunt interesați de această ofertă, mai ales că noile temperaturi din iunie sunt aceleași ca în plin sezon din anii trecuți, explică pentru RTM Monica Hancu, proprietara unei agenții de turism din Târgu Mureș.
Sunt oferte foarte bune, în cadrul programului se înscriu, în fiecare an, hoteluri de 2, 3, 4 stele, în toate stațiunile de pe litoralul românesc, nu toate hotelurile, o parte din ele, iar ofertele pleacă de la 80 de lei pe cameră, pe noapte.
Este aglomerație la agențiile de turism și datorită celor care deja își planifică concediul din plin sezon.
Revine Monica Hancu.
Sunt destinații noi, în fiecare an apare câte un charter în plus dar, în general, ca și densitate, merg cele consacrate, Turcia, Creta, mai ales că Turcia și Creta avem de pe Târgu Mureș, și celelalte stațiuni din Grecia, Spania este ceva mai scumpă decât de obicei, oricum era printre cele mai scumpe, merge foarte bine și Cipru.
Agențiile își așteaptă clienții și cu oferte de tip „înscrieri timpurii”, și „last minute”, alături de ofertele speciale, care permit turiștilor să plece în vacanță la tarife mult mai mici decât cele din plin sezon.
Autor: Raluca Creț