Agent de poliție brașovean prins în flagrant în timp ce lua mită pentru a-și încălca atribuțiile de serviciu

Publicat de Corina Muntean, 23 februarie 2022, 13:50
Polițiști anticorupție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Covasna, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au prins astăzi în flagrant un agent de poliție din cadrul I.P.J. Brașov – – Compartimentul Siguranță Publică și Patrulare, în timp ce lua mită.
Potrivit Direcției Generale Anticorupție, în cursul zilei de ieri, polițistul a depistat o persoană care a săvârșit o contravenție în trafic și, pentru a nu aplica sancțiunea corespunzătoare, a stabilit o întâlnire pentru data de astăzi, când a fost prins în flagrant în timp ce primea suma de 700 de lei cu titlu de mită.
Dosarul penal a fost inițiat ca urmare a unei sesizări transmisă unității de parchet de către D.G.A.
Alina Andrei