AFK Csíkszereda, zero puncte în Liga a II-a de fotbal
Publicat de Corina Muntean, 19 august 2021, 09:04
Miercuri, 18 august, s-a tras cortina peste etapa a 3-a a Ligii a II-a de fotbal, după disputarea jocului dintre Petrolul Ploiești și AFK Csíkszereda, rezultat 2-0, găzduit de arena „Ilie Oană” din Ploiești (FOTO, cu oaspeții în roșu-negru). Golurile au fost înscrise de atacanții Sory Ibrahim Diarra din Mali – în minutul 5 și albanezul Armando Vajushi – 12’.
Astfel, după trei etape, harghitenii pregătiți de Valentin Suciu rămân fără niciun punct în clasament și fără vreun gol marcat.
Runda a început joi, 12 august, cu două partide: AFC Hermannstadt – CSM Politehnica Iași 2-1 și Universitatea Cluj – Unirea Constanța 1-0.
Sâmbătă, 14 august, s-au disputat cinci meciuri: Concordia Chiajna – Metaloglobus București 2-1, FC Brașov – Unirea Slobozia 0-6, CS Comunal Şelimbăr – Ripensia Timișoara 0-2, Unirea Dej – Dunărea Călărași 0-0 și Steaua București – Dacia Unirea Brăila 5-2.
Duminică, 15 august, a fost programată confruntarea dintre ASU Politehnica Timișoara și FC Buzău, scor 1-1, iar penultima partidă a avut loc marți, 17 august: Astra Giurgiu – Viitorul Pandurii Târgu Jiu 1-0.
Pe primul loc în clasament este Unirea Slobozia, urmată de Steaua, U Cluj, AFC Hermannstadt și Concordia (toate cu câte 9 puncte, departajate de golaveraj). FC Brașov ocupă treapta a 13-a (cu 2 puncte), iar AFK Csíkszereda a coborât pe poziția a 18-a (fără niciun punct).
Septimiu Cioloboc