Aeroportul de la Braşov este contestat în continuare
Publicat de radiomures, 21 noiembrie 2012, 00:00
În prezent se aşteaptă fixarea primului termen de judecată. Compania care a pierdut licitaţia privind atribuirea lucrărilor de proiectare şi construcţie a pistei Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav a înaintat ieri la Tribunalul Braşov o acţiune împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, precum şi împotriva deciziei Consiliului Judeţean Braşov de a desemna câştigătoare a licitaţiei o altă companie. În prezent se aşteaptă fixarea primului termen de judecată. Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a declarat că speră să nu se blocheze lucrările, deoarece un proces de acest gen ar putea dura şi două – trei luni. Între timp, autorităţile judeţene au încheiat contractul privind atribuirea tuturor operaţiunilor de construcţie a pistei, iar lucrările de proiectare au început deja. Durata contractului este de 48 luni, începând cu data atribuirii lui.
Adrian Munteanu