Aeroportul ”Transilvania” caută medic pentru servicii de urgență

Publicat de Rotar Mirela, 10 ianuarie 2023, 12:35
Conducerea Aeroportului Internațional ”Transilvania” Târgu Mureș a demarat o licitație pentru achiziționarea de servicii medicale de prim ajutor.
Aceste servicii sunt obligatorii pentru intervenția în situațiile particulare din aeroport ce interferează cu siguranța zborului în aeroport, a precizat pentru Radio Tg.Mureș directorul Aeroportului, Peti Andras.
Conform legislației, aeroporturile trebuie să dispună de asemenea serviciu dar, din moment ce nu există posibilitatea de a angaja personal de specialitate, am optat pentru externalizarea acestui serviciu. Așteptăm persoanele interesate să depună oferta. Este un cabinet medical pus la dispoziție de aeroport, infrastructură și dotare, este nevoie doar de asigurare de personal de specialitate.
Valoarea estimată a achiziției este de aproape 350.000 de lei.
Raluca Creț