Aeroportul Târgu Mureș, mai puțin lovit de criză pandemică decât celelalte din țară

Publicat de Corina Muntean, 8 martie 2021, 16:11
Odată cu alegerea unui nou Consiliu de Administrație la Aeroport, Consiliul Județean Mureș i-a stabilit și strategia de dezvoltare. A fost elaborat un plan de administrare a Regiei, în contextul în care la nivel mondial se preconizează că doar în 2024-2025 se va relua traficul la nivelul înregistrat înainte de pandemie.
Pe Aeroportul din Târgu Mureș, traficul a scăzut în 2020 cu 50 la sută, mult mai puțin decât media pe țară, care a fost de 70 la sută, a explicat pentru Radio Târgu Mureș directorul Peti Andras:
Aeroportul din Târgu Mureș, în primele trei luni din 2020 a crescut cu 40 la sută față de 2019, iar la sfârșitul anului am realizat 85.000 de pasageri, o scădere de 50%, mai mare decât media din România, de 69 la sută. Ne-am folosit de situația pandemică și am contractat opt companii aeriene din Germania care au transportat muncitorii sezonieri. Apoi, am avut o singură cursă charter sezonieră către Turcia, și cele patru destinații operate regulat, Londra-Luton, Dortmund, Memingen și Budapesta.
Potrivit estimărilor conducerii aeroportului Târgu Mureș, în acest an creșterea traficului va fi de 20 % față de anul trecut, iar anul viitor va fi mai mare cu 40 de procente față de 2021.
Directorul Aeroportului a mai spus că proiectele de investiții continuă, cu fonduri interne și europene de circa 300 milioane de lei, pe proiecte de infrastructură: PSI, securitate, terminal pasageri, garare avioane și extinderea pistei.
Peti Andras apreciază că deschiderea, în acest an, a Aeroportului din Brașov, nu va afecta Târgu Mureșul, în condițiile în care atenția trasportatorilor și a pasagerilor se îndreptă mai mult spre sud, respectiv Otopeni- București.
Valeriu Russu