Aeroportul din Târgu Mureș ar putea avea flux verde pentru cei vaccinați, la sosire

Publicat de MIRELA ROTAR, 15 iulie 2021, 10:54
Începând de ieri, toţi pasagerii care sosesc pe aeroportul Henri Coandă din București din ţări aflate pe lista galbenă pot utiliza fluxul verde, fără control DSP, dacă prezintă un certificat digital european COVID sau un test PCR efectuat cu cel mult 72 ore înainte de îmbarcare.
De asemenea, pasagerii care sosesc din ţări aflate pe lista roşie pot utiliza, de asemenea, fluxul verde, dar numai dacă prezintă un certificat digital european COVID.
La Târgu Mureș acest flux ar putea fi implementat în perioada următoare, a explicat directorul Aeroportului ”Transilvania”, Peti Andras:
La sosire doar DSP are atribuții și doar la țările din zona galbenă și roșie. La cei din zonă verde nu există nicio restricție de intrare în țară. Colegii de la DSP au un birou mobil, dar acolo se poate face (flux verde – n.red.) și și noi ne gândim la o astfel de variantă în viitor.
La plecare este dificil de instalat un asemenea flux, mai ales că spațiul din interior s-a redus mult, după deschiderea centrului de vaccinare și a centrului de testare.
Revine Peti Andras:
Aeroportul este și agent handling și, ca și agent handling, duce la îndeplinire dispozițiile primite de la companiile aeriene. Companiile aeriene ne furnizează datele cu privire la condițiile de intrare în țările de destinație, mai ales cu privire la condițiile epidemiologice care trebuie respectate. Verificările se fac de colegii noștri.
Pentru cei care zboară, toate condițiile de călătorie precum și documentele care trebuie completate se pot găsi pe site-ul Aeroportului ”Transilvania”.
Raluca Creț