Aeroportul din Brașov va avea Turn de Control Virtual
Publicat de MIRELA ROTAR, 19 aprilie 2022, 13:49
Lucrările la aeroportul internațional situat în vecinătatea municipiului Brașov avansează în ritm alert.
Aici vor fi folosite câteva dintre cele mai noi tehnologii. Una dintre acestea este un sistem de dezinfectare a aerului cu lămpi UV, o premieră în România, prin care se va încerca prevenirea răspândirii bolilor transmisibile prin aer la nivelul aeroportului.
O altă tehnologie este turnul de control virtual, în cadrul căruia controlorii vor lucra de la distanță, spune directorul Direcției Implementare Aeroport din cadrul Consiliului Județean Brașov, Alexandru Anghel:
Am semnat contractul, iar turnul de control are două componente, clădirea în care aducem datele necesare dirijării, date de radionavigație, meteo și comunicații, iar datele vor fi transmise la Arad. Turnul este remote, noi vom controla mișcările de la distanță, deci controlorii nu vor mai fi într-un turn clasic, ei vor fi la Arad dar vor avea exact aceleași date ca cei dintr-un turn clasic.
Începând de săptămâna aceasta se vor recepționa terminalul și balizajul aeroportului și mai rămân de soluționat problemele administrative, mai spune Alexandru Anghel:
Săptămâna aceasta finalizăm recepția terminalului de pasageri, în săptămânile următoare va fi recepționat și balizajul. Ce mai trebuie făcut, la fel de important dar nu palpabil, sunt procedurile de zbor, ne vom consulta cu companiile aeriene, autoritatea aeronautică și toți ceilalți factori implicați, apoi trebuie să aprobăm spațiul aerian. Intrăm deja în zona administrativă, însă și aici procedurile, mai ales cele referitoare la siguranță, sunt foarte laborioase și necesită mult timp și expertiză.
Autoritățile afirmă că își doresc ca aeroportul din Brașov să fie operaționalizat în cursul acestui an.
Vlad Todoran