Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România

Publicat de Rotar Mirela, 24 februarie 2025, 13:55 / actualizat: 24 februarie 2025, 20:27
Reducerea decalajului dintre urban şi rural şi birocraţia care întârzie investiţiile – au fost principalele teme de discuţii, astăzi, la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România.
Prezent la eveniment, premierul Marcel Ciolacu a vorbit despre necesitatea reformei structurilor ministeriale în contextul în care sunt prea puţini angajaţi ai acestora care se ocupă de programele cu fonduri europene.
Reprezentanţii autorităţilor locale au explicat, la rândul lor, că birocraţia poate întârzia şi cu un an astfel de proiecte.
Investiţiile pentru dezvoltarea comunităţilor locale reprezintă un efort bugetar mare, dar care a fost anticipat de guvern, care a prevăzut în buget sumele corecte, a amintit premierul Marcel Ciolacu în faţa aleşilor locali. El a adăugat că anul acesta şi cel viitor sunt foarte importanţi pentru a continua investiţiile în dezvoltarea comunităţilor locale, pentru a reduce diferenţele între sate şi oraşe.
Marcel Ciolacu:
,,Eu consider că şi anul 2025 şi anul 2026 trebuie să fie anii cu cele mai mari investiţii derulate în România. Mi-aş dori mult ca şi prioritate să fie investiţiile din PNRR, ţinând cont de faptul că la sfârşitul anului 2026 este deadline-ul de implementare.”
La rândul său, primarul comunei Albota, Ion Dumitru, a cerut premierului să rezolve problema legată de întârzierea cu care ministerele eliberează avizele autorităţilor locale, întârzieri care pot să dureze şi un an de zile:
,,Nu putem să aşteptăm – vă dau un exemplu, zic şi eu, nu ştiu dacă e sau nu ministrul Transporturilor, un an de zile un aviz, Apele Române, un an de zile. Nu o să terminăm niciodată, nici PNRR, nici Anghel Saligny, când eu stau cu podul cumpărat în curtea Primăriei ca să mi se dea avizul.”
Sursa: RRA