Adrian Oprică a fost ales președinte al organizației municipale PNL Braşov
Publicat de radiomures, 6 aprilie 2017, 18:56
Aproape şapte sute de delegaţi, din totalul de aproximativ 1500 de convocaţi, au fost prezenţi, pentru alegerea preşedintelul organizaţiei municipale a PNL Braşov.
Câştigătorul alegerilor este Adrian Oprică, lider al grupului PNL din Consiliul Local Brașov, care a fost ales cu o majoritate de voturi, respectiv 557 de voturi, faţă de contracandidatul său, fostul senator Nicolae Vlad Popa, care a adunat 44 de voturi. În cadrul unei conferinţe de presă preşedintele organizaţiei municipale PNL şi-a reafirmat încrederea, în echipa pe care o va conduce:
Adrian Oprică a prezentat şi pricipalele obiective fixate, respectiv, ca PNL să ajungă cel mai important partid de dreapta din municipiu, câştigarea tuturor alegerilor viitoare, în municipiul Braşov şi o colaborare foarte bună cu primarul George Scripcaru şi cu preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea.
Dorin Duşa