Adrian Berinde își lansează azi noul său album la Tg.Mureș
Publicat de radiomures, 19 ianuarie 2017, 14:44 / actualizat: 19 ianuarie 2017, 15:53
Albumul „Arcan” va fi lansat de la ora 20.00, la Jazz&Blues Club. După mai bine de 21 de ani petrecuți pe scenă, în care s-a consacrat printr-un stil unic, inconfundabil, un amestec de pop-rock-blues, folk progresiv și foarte multă poezie, Adrian Berinde) are curajul artistic de a se reinventa și de a se exprima într-o altă viziune sonoră, într-o concepție muzicală inedită.
Albumul a fost înregistrat și produs de Republic Production Tîrgu-Mureș cu sprijinul REEA și aduce o nouă și neașteptată, abordare muzicală. „Arcan” este rodul colaborării unei impresionante echipe de muzicieni ardeleni, ce și-au dăruit energia, creativitatea și resursele pentru a da viață acestui proiect, care are toate șansele să devină Discul Anului 2017.
Adrian Berinde a fost astăzi oaspetele Radio Tg.Mureș, într-o avancronică a concertului ”Arcan”, la emisiunea Pulsul Zilei, cu Gabriela Pâncă:
L-ați ascultat pe Adrian Berinde, invitat la Pulsul zilei. Originar din Oradea, Adrian Berinde este ceea ce se poate numi un artist complet: este pictor, poet, realizator de emisiuni, regizor, compozitor și interpret, susținând recitaluri, așa cum notează în biografia sa, ”pe scene mici și mari, în club, în aer liber, la festivaluri, în concerte televizate” sau difuzate la radio.
Îl puteți urmări diseară de la ora 20.00, la Jazz&Blues Club, Tg.Mureș.
Virgil Natea