Adopţiile internaţionale rãmân în continuare suspendate.
Publicat de radiomures, 16 septembrie 2002, 00:00
România va prelungi moratoriul privind suspendarea adopţiilor internaţionale, care expirã la 1 octombrie 2002, afirmã oficiali din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Copilului.
Raportorul Parlamentului European pentru România, Emma Nicholson, a declarat cã ţara noastrã nu este încã pregãtitã sã reia adopţiile internaţionale, dar cã este conştientã cã guvernul de la Bucureşti este supus unor presiuni în acest sens.
În acest timp, 31 de copii români, câştigãtori ai concursului „Floare de colţ”, prezintã la Bruxelles, în faţa Parlamentului European situaţia actualã a caselor de copii din ţara noastrã.
Copiii instituţionalizaţi, câştigãtori de premii de literaturã, informaticã, arte sau ştiinţe, fac lobby în faţa europenilor pentru a-i convinge cã situaţia lor nu este cea din reportajele pe care presa occidentalã continuã sã le prezinte despre România şi cã aspectul instituţiilor de ocrotire din ţara noastrã s-a schimbat.
RADOR / Sorina Bota