Adolescentul acuzat de canibalism, condamnat la 15 ani de detenţie

Publicat de radiomures, 13 mai 2018, 18:21 / actualizat: 13 mai 2018, 23:26
Adolescentul în vârstă de 16 ani din Sfântu Gheorghe acuzat de uciderea unei persoane şi profanarea cadavrului a fost condamnat, în primă instanţă, de Tribunalul Covasna la 15 ani de detenţie.
Potrivit sentinţei postate pe site-ul Tribunalului, instanţa a dispus ca tânărul, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Codlea, să fie internat într-un centru de detenţie pe o perioadă de 15 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi profanarea de cadavre, fiind obligat şi la plata unor despăgubiri materiale şi morale faţă de rudele victimei, în valoare de peste 20.000 de lei.
Sentinţa poate fi atacată în recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Crima s-a petrecut în luna noiembrie 2017, iar ancheta desfăşurată de procurori a scos la iveală, printre altele, că adolescentul ar fi mâncat bucăţi din corpul victimei.