Adolescenţii din Târgu Mureş sunt aşteptaţi la Şcoala de Lideri
Publicat de APETRI MARGARETA, 18 septembrie 2024, 12:09
Programul își propune să aducă în prim-plan dezvoltarea unor abilități esențiale pentru succesul personal și profesional, abilități care nu sunt incluse în programa școlară.
Timp de cinci zile, adolescenţii vor avea întâlniri şi discuţii pe teme alese care să îi ajute la dezvoltarea lor.
Aflăm detalii de la organizatorul evenimentului, Sergiu Zereş:
Este vorba, în principiu, la câteva domenii la care ne-am gândit. Este vorba de educaţie juridică, pentru că adolescenţii au atât drepturi, cât şi obligaţii, apoi pentru că vorbim despre puterea cuvântului avem public speaking şi leadership, apoi educaţie fiananciară şi un al cincelea modul la care ne-am gândit este vorba de emoţii pentru că avem atâtea emoţii şi la vârsta aceea emoţiile sunt atât de profunde încât apare întrebarea, ştim să le gestionăm?
Speakerii nu au fost aleşi întâmplător, mai spune Sergiu Zereş:
În primul modul va fi o interacţiune cu un speaker local, încercăm de fiecare data să agrementăm oarecum pregătirea profesională a celor din Mureş cu cei din zona naţională, adică cei mai cunoscuţi la nivel national, Cristi Danileţ, Melania Medeleanu, Andrei Şelaru (Shelly) şi Emil Dobrovolschi.
Programul va avea loc între 7 şi 11 octombrie, cu începere de la ora 15.00, la Studium Hub din Târgu Mureş.
Înscrierile se fac online pe pagina www.e14saga.ro până la data de 1 octombrie.
Autor: Sanda Vițelar