Termenul de depunere a proiectelor în programul ‘Com’on Sepsi’ a fost prelungit
Iniţiatorii programului ‘Com’on Sepsi’, care oferă tinerilor finanţare pentru realizarea unor proiecte pe teritoriul municipiului Sfântu Gheorghe, au anunţat prelungirea termenului de înscriere până pe 8 aprilie.
Programul ‘Com’on Sepsi’ a fost lansat în luna februarie 2019, simultan cu ‘Sepsi INNOVATORY’, proiect care vizează dezvoltarea gândirii critice şi competenţele tinerilor de a identifica problemele din societate, şi a marcat deschiderea ‘Anului elevilor’ la Sfântu Gheorghe.
Potrivit acestuia, programul ‘Com’on Sepsi’ se bazează pe principiile ‘bugetării participative’, adică pe implicarea cetăţenilor în procesul de deliberare, prin urmare iniţiativele care vor fi înscrise până pe 8 aprilie inclusiv pe platforma www.comonsepsi.ro vor fi supuse votului publicului, iar aplicaţiile câştigătoare vor fi implementate până la sfârşitul acestui an.
Sursa: Agerpres