Strategia integrată de dezvoltare urbană a Tîrgu-Mureșului, în dezbatere publică

Discuțiile pe această temă de azi s-au referit la dezvoltarea economică, transportul, mediul, zonele de agrement, învățământul și cultura.
Reprezentantul Serviciului Proiecte de finanțare internațională din Primăria Tîrgu-Mureș, Șerban Constantin, a subliniat că unul dintre cele mai sensibile puncte de dezvoltare ale municipiului este cel referitor la infrastructură și transport.
În contextul în care Tîrgu-Mureșul a fost ocolit de noul traseu al Autostrăzii Transilvania, trebuie construite 2 poduri noi peste râul Mureș și create 2 șosele de centură, spune acesta:

Directorul Serviciului Proiecte europene din cadrul Primăriei Tîrgu-Mureș Dana Ijac, a precizat că în Programul Regional 2016-2023, municipiile reședință de județ, poli de dezvoltare, pot accesa direct bani pentru reabilitarea infrastructurii:

Alte proiecte discutate astăzi au vizat transportul în comun și rețeaua stadală, gestionarea deșeurilor, apa și canalizarea, precum și investiții în protecția mediului.
De asemenea, municipiul are în vedere proiecte vizând strategia pentru modernizarea străzilor, a parcărilor, a pistelor pentru biciclete, dar și reabilitarea termică a clădirilor.
Din estimările edililor Tîrgu-Mureșului, municipiul ar avea nevoie de cel puțin 81 de milioane de euro în următorul deceniu, pentru dezvoltarea sa urbană.

Valeriu Russu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

A crescut taxa pentru neachitarea parcăr...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii locali târgumureșeni au deci...

Parteneri