Școala din cartierul brașovean Stupini va fi reabilitată termic
Valoarea investiției se ridică la peste 700.000 de lei.
Corpul C al Şcolii Gimnaziale nr. 14 din Stupini, situată pe strada Fagurelui nr. 1 va fi reabilitat termic până la deschiderea anului şcolar 2018 – 2019. Ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat, reabilitarea termică urmând a fi realizată de SC RIAL SRL, firmă deținută de Consiliul Local Brașov.
Valoarea contractului este de 741.457 lei cu TVA inclus, iar lucrările trebuie definitivate în cel mult 4 luni.
Lucrările care se vor derula la școala din cartierul Stupini constau în demontarea instalaţiilor şi a echipamentelor montate aparent pe faţade şi remontarea acestora, decopertarea faţadelor, izolarea termică a pereţilor exteriori, decopertarea planşeului de izolaţie existent, realizat din rumeguş, şi înlocuirea acestuia cu o izolaţie din vată minerală bazaltică de 25 cm şi reabilitarea acoperişului, prin înlocuirea învelitorii. Vor fi refăcute finisajele anvelopei, vor fi înlocuite jgheaburile şi burlanele şi vor fi refăcute trotuarele din zona clădirii.
Municipalitatea a prins în bugetul pe acest an și lucrările de reabilitare la sistemele de încălzire de la Grădiniţa nr. 9 şi Grădiniţa nr. 23, lucrările de reabilitare ale instalaţiilor de apă-canalizare la Grădiniţa nr. 26 şi la Şcoala Gimnazială nr. 2, precum şi lucrările de reabilitare a sistemului de încălzire şi a instalaţiilor electrice de la Colegiul Tehnic de Transporturi. Toate aceste lucrări ar urma să se deruleze în această an.
Vali Blajovan