Șantierul autostrăzii Tîrgu Mureș – Ogra – Câmpia Turzii, verificat de autorități

Prefectul județului Mureș, Mircea Dușa, a convocat astăzi un comandament de lucru pe șantier, pentru a verifica stadiul lucrărilor și pentru o monitorizare a dificultăților întâmpinate de constructori.
Au fost prezenți reprezentanți ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, ai constructorilor și consultanților, precum și ai Inspectoratului Județean în Construcții Mureș.
Prefectul Mircea Dușa:

Tronsonul de autostradă dintre Tg. Mureș și Câmpia Turzii a fost împărțit în patru loturi, iar stadiul fizic al realizării lucrărilor diferă de la un lot la altul. Pe lângă discuțiile tehnice care s-au purtat sigur că am avut și unele discuții vizavi de responsabilitățile pe care administrația județeană le are în vederea finalizării lucrărilor. Sunt discuții și legat de descărcările, respectiv ieșirile de pe autostradă și o primă ieșire provizorie este cea de pe drumul 14 A, respectiv cel dintre Iernut și Târnăveni și sigur, ulterior la Chețani.

Lucrările se derulează pe tot traseul autostrăzii, urmând ca, în perioada imediat următoare, să demareze procedurile pentru recepția lucrărilor finalizate.

Alina Andrei/ Evelina Racoțean

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

WEEKEND ÎMPREUNĂ cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Suspiciuni privind folosirea inteligenţe...

Stan Lucian | Citeste articolul

Au apărut controverse privind înscrieril...

Parteneri