Primul dosar încheiat de preşedinţia română la Consiliul UE

Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene a încheiat, astăzi, primul dosar, care se referă la protecţia datelor personale.
Ministrul afacerilor europene, George Ciamba, a precizat că acest document interzice partidelor politice să folosească datele personale colectate în scopuri comerciale.

Este vorba de o modificare a unui regulament care vizează finanţarea partidelor politice şi fundaţiilor, dar el, de fapt, vizează protecţia datelor personale, în sensul că un partid politic nu are voie să solicite informaţii sau să solicite de la un alt operator un anumit tip de acţiune care să presupună faptul că acesta îi pune la dispoziţie date care nu sunt supuse protecţiei. Forţele politice, fundaţiile au folosit serviciile unei firme şi există nişte obligaţii în această directivă, inclusiv de notificare la autorităţile pentru protecţia datelor, dacă se observă astfel de fenomene, şi, bineînţeles, la autorităţile electorale.”

Ministrul afacerilor europene, George Ciamba, a mai spus că această directivă europeană va fi aplicată imediat la alegerile europarlamentare luna mai.

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Simona Halep și Gabriela Ruse, învinse l...

Stan Lucian | Citeste articolul

Jucătoarele române de tenis Simona Halep...

Parteneri