Primăria Tg. Mureș sprijină înființarea spitalului regional
Guvernul a aprobat pe 1 noiembrie demararea procedurilor pentru construirea a opt spitale regionale, în Timişoara, Târgu Mureş, Constanţa, Brăila-Galaţi şi Braşov și trei în București.
Ministerul Sănătăţii este responsabil de pregătirea proiectelor privind construcţia spitalelor, trei fiind finanţate din fonduri europene, iar cinci din Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii.
Municipiul Tîrgu-Mureş se oferă să pună la dispoziţie terenul şi infrastructura pentru construcţia spitalului regional.
Primarul Dorin Florea speră că memorandumul aprobat săptămâna trecută de Guvern, de construire a 5 spitale regionale, dintre care unul la Tg. Mureș, să nu fie doar un demers electoral:
Există o hotărâre de Consiliu Local, prin care partea de infrastructură să o creeeze Primăria Tg. Mureș, mă refer la energie, apă caldă, căldură și parcare. Iar prin partea care ar reveni UMF-ului și a Spitalului Clinic Județean, să încerce să restructureze activitatea, astfel încât să îndeplinească condiția de spital regional. Deci e vorba e un pavilion nou, lipit de acest spital, pe 3 sau 4 nivele. Asta înseamnă că partea de urgență, sălile operatorii, reanimarea, sălile preanestezice, toate pot fi gândite în acea clădire nouă, iar prin căi de legătură între cele două clădiri se poate asigura partea pavilionară.”
Primarul Dorin Florea a stabilit pentru săptămâna aceasta o întâlnire cu preşedintele CJ Mureş, Peter Ferenc, pentru coordonarea eforturilor în această direcție.
Valeriu Russu