Mureșenii, printre cei mai harnici la plata dărilor
O mare parte din contribuabilii, persoane fizice, din județul Mureș își plătesc în avans impozitul pe venit și contribuțiile sociale pentru a beneficia de bonificații.
Este vorba de o reducere de 5% pentru plata în această lună a sumei datorată anul viitor.
Pentru că termenul scadent 15 decembrie pică într-o zi de sâmbătă, plățile se vor putea face inclusiv luni, 17 decembrie.
O altă bonificație de 5% se acordă celor care au depus declarațiile unice on-line, sumele urmând să fie reținute din regularizările ce vor fi făcute la data de 30 iunie 2019, a precizat pentru Radio Tîrgu-Mureș șefa Administrației Finanțelor Publice Mureș, Denes Iren:
Contribuabilii persoane fizice care au depus declarația unică și și-au acordat, prin această declarație bonificația prevăzută în Codul Fiscal beneficiază de o bonificație de 5% în cazul în care achită cel puțin 95% din suma datorată până în 15 decembrie. Mai este o bonificație de 5% pentru persoanele care au depus declarația unică on-line. Dar, această bonificație se va acorda anul viitor odată cu depunerea regularizărilor.
Facilitatea fiscală a fost acordată de Guvern prin Ordonanță de Urgență de modificare a Codului Fiscal, la începutul lunii octombrie și mulți vor să profite de ea, spune șefa Finanțelor Publice Mureș, Denes Iren:
Ca întotdeauna, mureșenii sunt buni platnici. Sunt contribuabili civilizați, dornici să beneficieze și e absolut normal să beneficieze de această bonificație. Da, ei se conformează, marea parte, bineînțeles.
Plățile se pot face fie on-line, cu card sau virament bancar, ori cu numerar, la ghișee.
Cristina Bulbescu