Municipalitatea brașoveană reface întreaga zonă de la Filarmonică

Lucrărlie la noul sediu al Filarmonicii Brașov se apropie de finalizare.  

Primăria a lansat un concurs de proiecte pentru amenajarea zonei de la „Patria”.

„Filarmonica Braşov merită şi acest efort al municipalităţii, fiindcă ar fi păcat să avem o sală frumoasă doar în interior, astfel că întreaga zonă va fi resistematizată din punct de vedere al circulaţiei, pentru că nu trebuie să uităm că vorbim de minimum 500 de spectatori şi 100 de artişti”,  a declarat primarul Brașovului, George Scripcaru.

Lucrările la noul sediu se apropie de final, iar concertul inaugural este programat pe data de 30 iulie. În acest moment, la interior, se fac ultimele retuşuri şi tot până pe 30 iulie se va reface și carosabilul din acea zonă. Sala de spectacole va avea, în total, 483 de locuri, iar scena va avea 185 mp, pe care vor încăpea 100 de artişti. În jurul vechiului cinematograf au mai fost construite trei corpuri noi de clădire, unde a fost amenajată şi o sală mai mică de audiţii, cu 53 de locuri, dar şi spaţiile administrative şi tehnice. Fondurile necesare realizării întregii investiţii se ridică la valoarea de 8,7 milioane de lei, bani de la Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), cu o cofinanţare de 2% din partea autorităţilor locale.

Vali Blajovan

 

 

Sursa: brasov.net

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Covasna: Arme de foc, arbalete, macete ş...

Stan Lucian | Citeste articolul

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi ş...

Parteneri