Licitație internațională pentru Centrul Cultural din Sfântu Gheorghe

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a anunțat lansarea unei licitații publice pentru selectarea proiectantului noului Centru Cultural și de Tineret, care va fi construit pe locul fostului Hotel Bodoc.

Proiectarea acestui Centru Cultural și de Tineret se va realiza în parteneriat cu Ministerul Construcțiilor din Ungaria.

Evaluarea proiectelor depuse se va desfășura în următoarele luni, iar selecția finală va fi anunțată până în luna octombrie.

Explică purtătorul de cuvânt al Primăriei Sfântu Gheorghe, Vlad Andrei Manolăchescu:

Termenul pentru depunerea proiectelor este undeva la finalul lunii august iar proiectele vor fi evaluate până în octombrie. Ne-am dorit o licitaţie internaţională pentru că e vorba de un proiect foarte curajos prin care ne dorim să construim cea mai modernă sală multifuncţională de concerte din România, va fi o noutate şi pentru oraş, dar şi pentru toată ţara. În acest centru se vor muta şi alte instituţii de cultură din oraş, cum este Teatrul Tamasi Aron, Teatrul de Păpuşi sau chiar Biblioteca Judeţeană.”

Suprafața alocată noii clădiri este, însă, mai extinsă decât cea ocupată în prezent de clădirea actuală, de 10 etaje, din centrul orașului.

Actuala clădire va fi demolată la finalul acestui an.

Autor: Sanda Vițelar

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Simona Halep și Gabriela Ruse, învinse l...

Stan Lucian | Citeste articolul

Jucătoarele române de tenis Simona Halep...

Parteneri