La Braşov a fost testat primul autobuz electric
Complet ecologic, autobuzul este pus la dispoziţia Regiei Autonome de Transport Braşov în baza unui acord exclusiv de reprezentare oficială în România a unui producător chinez.
Autobuzul, care va circula pe mai multe linii de transport în comun, va fi testat în următoarele trei săptămîni. Primul autobuz a deservit linia 4, Gară – Livada Poştei, însă reprezentanţii RAT doresc ca testările să fie extinse şi pe o linie externă, între Braşov şi o localitate a zonei metropolitane.
În Planul de Acţiuni pentru Energie Durabilă al Municipiului Braşov, este prevăzută introducerea acestui tip de transport public începînd cu anul 2016, iar ţinta municipalităţii este reducerea cu 20% a poluării, pînă în anul 2020.
Introducerea unor astfel de autobuze, în transportul public, ar putea atinge şi un alt obiectiv: crearea unei imagini de oraş european verde pentru Braşov.
Dorin Duşa
Sursa: Primăria Braşov