Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş nu vrea modificarea Codului administrativ

Forumul cere premierului Viorica Dăncilă să nu dea curs solicitărilor UDMR privind modificarea acestui cod care aduce atingere limbii oficiale române.

Conducerea Forumului menţionează, într-un comunicat de presă că prevederile pe care UDMR doreşte să le introducă în Codul administrativ sunt ‘extrem de toxice pentru statul naţional unitar român şi pentru climatul interetnic din România’, motiv pentru care anul trecut acestea au fost declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională.

Potrivit reprezentanţilor Forumului, aceste prevederi impun obligativitatea folosirii limbilor materne ale minorităţilor naţionale nu doar autorităţilor administraţiei publice locale şi serviciilor publice deconcentrate, ci şi instituţiilor publice aflate în subordine, organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean, precum şi prefecturilor, ceea ce contravine art. 120 alin. (2) din Constituţie.

Conducerea Forumului Civic reiterează faptul că Guvernul României este obligat să protejeze ‘caracterul constituţional de unică limbă oficială a limbii române’, în acord şi cu preambulul Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare, potrivit căruia protecţia şi încurajarea limbilor regionale sau minoritare nu trebuie să se facă în detrimentul limbilor oficiale şi a necesităţii de a le însuşi.

‘Introducerea limbii maghiare în instituţiile de stat nu face decât să izoleze mai mult cele două comunităţi, română şi maghiară, şi să adâncească separatismul în relaţiile interetnice. În forma dorită de UDMR, Codul Administrativ al României nu face altceva decât să reducă aproape de disoluţie autoritatea statului român în unele zone ale ţării, în care populaţia românească este redusă numeric şi va favoriza obţinerea autonomiei teritoriale pe criteriu etnic şi formarea unei enclave etnice, în inima României. Astfel românii din judeţele Covasna, Harghita şi parţial Mureş, în care sunt numeric minoritari, nu vor mai avea nicio şansă de supravieţuire’, mai menţionează sursa citată.

Sursa: AGERPRES

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Parteneri