DRDP Braşov va primi finanţare pentru lărgirea la patru benzi a DN15, între Târgu Mureş şi Recea

Regionala de Drumuri şi Poduri Braşov va primi finanţare pentru lărgirea la patru benzi a DN15 între Târgu Mureş şi Recea. Pe acest tronson, cu o lungime de 8 kilometri, circulă, în medie, 12.000 de autovehicule pe zi, iar în următoarea perioadă va fi realizat studiul de fezabilitate pentru creşterea capacităţii de circulaţie.

Cu alte informaţii din trafic reporterul Alex Lancuzov, de la RRA: Autostrada Sebeş – Turda, care se deschide anul viitor, va aduce valori de trafic mai mari pe DN15 între Turda şi Târgu Mureş. Tronsonul de autostradă dintre Sebeş şi Turda va asigura, astfel, o conexiune rapidă între Autostrada Sibiu – Nădlac şi Autostrada Transilvania. Se circulă foarte bine pe DN 15A, drum european modernizat între Reghin şi intersecţia de la Sărăţel. Pentru relaţia Cluj – Baia Mare, singura restricţie importantă este la Buneşti, kilometrul 49, cu trafic deviat pe centura muncipiului Gherla, din cauza lucrărilor de reparaţii de la podul peste Someşul Mic.

De la ora 12:00, intră în vigoare restricţia estivală de tonaj pentru transportatorii de mărfuri, se aplică pe Autostrada Soarelui între Bucureşti şi Murfatlar, pe sensul către litoral, dar şi pe DN 39 Agigea – Mangalia, pentru ambele direcţii de deplasare. În Ilfov s-au finalizat lucrările de asfaltare pe centura Bucureşti Sud, cu excepţia tronsonului deteriorat dintre Cernica şi Pantelimon, au fost turnate covoare asfaltice între Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti şi Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa. Ultima informaţie din Capitală, semafoare defecte în curs de remediere la rond Coşbuc.

Sursa foto: arhiva

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri