Dezbatere pe tema tăierii arborilor după decesul unui tg.mureșean
Cazul regretabil al tîrgumureșeanului care a fost lovit mortal de creanga unui arbore i-a făcut pe mulți cetățeni din Tîrgu Mureș să insiste și mai tare ca unii copaci de pe domeniul public să fie toaletați sau chiar tăiați pentru evitarea unor tragedii.
Discuțiile s-au purtat în cadrul unei dezbateri publice organizate de Primăria Tîrgu Mureș:
Cetățenii sunt de acord cu reacția asociațiilor de protecție a mediului față de tăierile în verde ale copacilor, dar spun că siguranța oamenilor trebuie să primeze.
Există în derulare o licitație de atribuire a lucrărilor de toaletare care ar trebui să se finalizeze până în decembrie, potrivit șefului Administrației Serelor Primăriei Tîrgu Mureș, Mircea Sava.
Între timp, echipele specializate ale Primăriei derulează și ele lucrări.
Anul acesta la Tîrgu Mureș, după ce s-au obținut avizele de la toate comisiile implicate, o firmă specializată a toaletat circa 3.800 de arbori, iar echipele primăriei alți circa 4.000. Mai sunt cereri depuse pentru încă aprocimativ 4.100 de copaci.
Marcela German