De săptămâna viitoare, preşcolarii şi elevii din judeţul Braşov vor primi lapte, corn și fructe

Consiliul Județean Brașov a finalizat procedurile de achiziție a produselor din programul ”Lapte și corn”, precum și a fructelor destinate preșcolarilor și elevilor.

Peste 36.000 de copii din județ vor beneficia de aceste alimente care costă, în total, peste 9 milioane de lei.

Între beneficiarii produselor achiziţionate de Consiliul Judeţean Braşov nu se regăsesc preşcolarii şi elevii din municipiul reşedinţă de judeţ, deoarece pentru produsele care le sunt destinate, procedurile de achiziţie sunt derulate de Primăria Municipiului Braşov.

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea:

Încă de la începutul anului, Consiliul Județean Brașov a trimis o adresă către toate unitățile administrativ teritoriale pe raza cărora se află unități școlare, pentru a întreba dacă au intenția de a demara procedura de achiziție pentru corn și lapte, având posibilitatea de a asigura produse proaspete, de la furnizori locali. Am centralizat localitățile care nu au avut această intenție, am avut, practic, 18 pachete în cadrul procedurii. (18 loturi – n. red.).

Achiziția a fost inițiată încă din iulie, însă termenul pentru depunerea ofertelor a fost prelungit până în 24 august, deoarece în 10 august a apărut o hotărâre de guvern care a ajustat limita valorică zilnică a produselor per elev, ceea ce a dus la modificarea valorii estimate a achiziției.

Raluca Creț

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Parteneri