Constructorii centurii ocolitoare Tg. Mureș vor repara drumurile stricate din Livezeni

Lucrările de reparații au fost asumate în scris după ședința deschisă de vineri organizată de Primăria Livezeni.
Municipalitatea a reclamat constructorului deficiențele apărute la infrastructura comunei în timpul execuției lucrărilor la Centura ocolitoare a Municipiului Tîrgu-Mureș.
Reprezentanții Companiei Naționale de Drumuri, alături de cei ai firmei de consultanță (AECOM) și ai executantului de lucrări (COPISA) au convenit că vor plomba, pietrui sau curăța șanțuri până cel târziu la finele lunii aprilie.
Lucrările vor avea loc în Livezeni și pe drumul spre Poienița, a precizat petnru RTM primarul comunei Livezeni, Banyai Istvan:

Conform discuției de la ședința deschisă, acum am putut stabili termene rezonabile pentru rezolvarea problemelor, în prima fază, și de data asta am pus și pe hârtie pentru că am mai stabilit și altă dată astfel de termene care nu s-au respectat. De data asta am pus pe hârtie și, după Paști, la o săptămână, maxim două, vor fi făcute reparațiile, conform declarațiilor constructorului.”

Ca urmare a lucrărilor la infrastructura rutieră din următoarele săptămâni, viteza de circulație pe raza comunei Livezeni va scădea.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri