Cartier de locuinţe pentru tineri specialişti şi campus dual, la Sf. Gheorghe

Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe vor construi un cartier de locuinţe pentru tineri specialişti şi un campus pentru învăţământ profesional dual în locul unei foste ferme avicole aflate la ieşirea din municipiu spre Ilieni, care se întinde pe o suprafaţă de aproape 7 hectare.

Cele opt blocuri cu câte 12 apartamente fiecare vor fi destinate medicilor şi cadrelor didactice şi vor fi construite prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Potrivit primarului Antal Arpad valoarea investiţiei se ridică la circa 35 de milioane de lei.

În ceea ce privește campusul dual, acesta este pentru 300 de tineri și va costa circa 107 milioane de lei. Circa 20% din această sumăp va fi contribuţia proprie a primăriei Sfântu Gheorghe, a Consiliului Judeţean Covasna şi a Universităţii Babeş-Bolyai, care va susţine partea educaţională a proiectului, cu 382.000 lei.

Sistemul dual va conecta instituţia de învăţământ cu antreprenorii locali, iar campusul va fi dotat cu ateliere, laboratoare, săli de sport, cantină, precum şi cu terenuri sportive şi un parc dendrologic care vor fi deschise şi publicului.

În cadrul noii unităţi de învăţământ vor fi disponibile diferite domenii de pregătire, printre care sănătate, mediu, turism şi alimentaţie, mecanică şi economie.

Sursa: AGERPRES

VIDEOFM

Acum in emisie

PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Cel mai mare festival al florilor, pentr...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Festivalul ”Magia florilor” începe astăz...

Parteneri