Cărbunaru: O platformă de coordonare a iniţiativelor de sprijin pentru refugiaţii din Ucraina poate fi accesată de pe site-ul Guvernului

O platformă de coordonare integrată şi în timp real a măsurilor şi iniţiativelor de sprijin pentru refugiaţii din Ucraina poate accesată de pe site-ul Guvernului României, începând de azi, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

Acest grup, care este constituit la nivelul Cancelariei prim-ministrului, colaborează îndeaproape cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă pentru a coordona integrat şi în timp real toate măsurile şi toate iniţiativele de sprijin pentru refugiaţii din Ucraina.

El a menţionat că sunt deja, până la acest moment, peste 100 de oferte de implicare, de sprijin, care au fost centralizate prin intermediul acestei platforme.

De altminteri, România se află pe lista ţărilor menţionate de instituţiile europene ca fiind implicate în activarea Mecanismului European de Protecţie Civilă prin sprijin concret oferit integrat la nivelul Uniunii Europene Ucrainei.

Sursa: Agerpres

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri