Bolnavii și deținuții din Harghita s-au înscris deja la urna mobilă

La Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, peste 160 de pacienți internați au completat cererile de votare prin intermediul urnei speciale.
Acestea se vor deplasa la bolnavi în funcție de solicitări și de zonele la care sunt arondate secțiile spitalului.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului, Kiss Edit:

Au fost trimise la secțiile spitalului cererile de votare prin intermediul urnelor speciale. Pacienții au posibilitatea să completeze aceste cereri, iar spitalul va dovedi, prin trecerea numerelor fișelor medicale că pacienții respectivi sunt internați în spitalul nostru. Cererile vor fi adunate de la pacienți, iar spitalul le va preda mâine la secțiile de vot la care sunt arondate secțiile spitalului, aparținem la mai multe secții de vot.

Aproape toți deținuții cu drept de vot din Miercurea Ciuc și-au exprimat intenția de a vota, iar pentru ei se va deplasa urna specială, într-un spațiu special amenajat.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Miercurea Ciuc, Tatiana Popescu:

În cadrul penitenciarului sunt 275 de persoane private de libertate, dintre care 184 îndeplinesc condițiile legale de a vota. Dintre aceștia au solicitat în scris urna specială 151 de persoane private de libertate. S-au luat măsuri în vederea asigurării unui spațiu și au fost luate măsurile necesare desfășurării în bune condiții. Urna va fi asigurată de către secția de votare nr. 12.

În ziua alegerilor, o echipă formată din doi membri ai biroului electoral se va deplasa la locul unde se află alegătorul, cu urna specială și materialele necesare votării.
Fiecare secție de votare are o singură urnă specială, care trebuie să fie la ora 21:00 înapoi la secția de votare.

Raluca Creţ

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Unirea Ungheni, meci pe teren propriu cu...

Stan Lucian | Citeste articolul

Formația mureșeană primește, sâmbătă, 5 ...

Parteneri