Autoutilitară nouă pentru ISU Brașov
Pompierii vor folosi utilajul pentru stingerea incendiilor în clădirile cu până la 18 etaje.
Primăria Brașov a decis să achiziționeze o autospecială cu scară cu braț lung de 55 m, necesară în activitatea pompierilor de la ISU Brașov.
Autorităţile spun că acest utilaj cu braţ va putea interveni inclusiv la clădiri cu 18 niveluri, având în vedere că există zone din oraş, în care planurile urbanistice prevăd construirea unor imobile cu astfel de înălţime. „Autovehiculul va costa aproximativ 4 milioane de lei, și va fi folosit la intervenţiile speciale în orice tip de clădire din Braşov“, a declarat managerul public al municipiului Braşov, Miklos Gantz.
Planul achiziționării unei astfel de utilitare a venit în decembrie 2015, când a fost adoptată o hotărâre de CL. Achiziționarea se va face cu fonduri de la bugetul local prin licitație deschisă și ar putea intra în dotarea ISU Brașov chiar din această toamnă.
Vali Blajovan