Aeroportul de la Brașov bate pasul pe loc și-n acest an
Investiţia este în continuare în conservare iar Aeroportul Braşov a rămas la stadiu de pistă.
Deşi CJ Brașov avea la dispoziţie 3,5 milioane de euro, lucrările la Aeroportul Brașov nu vor continua până nu se rezolvă problema terenului care are înscrise greșit numerele cadastrale.
Povestea terenului Aeroportului Brașov a început în 2009 când cele 200 de ha aparținând Institutului Cartofului au fost date în folosinţă Consiliului Judeţean Braşov pe o perioadă de 5 ani, cu condiția ca investiția să fie finalizată în acea perioadă, altfel terenul se întoarcea la fostul proprietar. Lucru care s-a și întâmplat deoarece nu s-au găsit fonduri iar construcția nu a putut fi realizată.
CJ Brașov a solicitat din nou să primească în administrare terenul, de data aceasta pe o perioadă de 10 ani, în acest sens fiind inițiată o lege trecută prin Parlament și promulgată de președintele Klaus Iohanis. Însă la finele lunii noiembrie 2015, când să se aplice noua lege şi CJ Brașov să intre din nou în posesia terenului, se constată cu stupoare că legea privind transferul celor 200 ha pe care se va ridica aeroportul, este greșită. Adică în anexa legii, sunt înscrise alte numere cadastrale decât cele înregistrate în Cartea Funciară. Așa că, din vina parlamentarilor, legea trebuie modificată din nou în timp ce Aeroportul Brașov bate pasul pe loc. Până la această dată, CJ Brașov a investit 24,7 milioane de euro în Aeroport, din care singurul lucru vizibil este pista care la ora actuală este păzită.
(sursa adevărul.ro)
Vali Blajovan