Administratorii fondurilor cinegetice consultaţi de CJ Sibiu

Administratorii fondurilor de vânătoare au fost invitați la o discuție la sediul Consiliului Judeţean Sibiu pentru a se putea stabili o bună amplasare a indicatoarelor de semnalizare ‘Atenţie animale’ pe drumurile judeţene unde prezența animalelor sălbatice este frecventă.

Acest demers vine în urma sesizărilor cu privire la prezenţa animalelor sălbatice pe zona carosabilă şi a numeroaselor accidente rutiere produse din cauza acestor viețuitoare.

Întâlnirea care a avut loc miercuri, 19 februarie, a reunit 16 reprezentanţi ai fondurilor cinegetice din judeţul Sibiu, reprezentanţi ai Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului Sibiu, ai Gărzii Forestiere Braşov şi ai SC Drumuri şi Poduri SA, societate aflată sub autoritatea CJ Sibiu, precum şi funcţionari din Direcţia Tehnică a CJ Sibiu.

Ca primă etapă de lucru s-a stabilit că în aceste zone vor fi montate indicatoare rutiere, cu propunerea de a fi stabilite şi reglementări de viteză, cu acceptul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu.

Un exemplu de drum frecvent tranzitat de animalele sălbatice pentru adăpare din râul Hârtibaci este drumul judeţean DJ 106, între Dealul Dăii şi Nocrih, pentru care o să se prevadă suplimentarea panourilor de avertizare şi a indicatoarelor rutiere, în zone ce vor fi stabilite împreună cu administratorii fondurilor cinegetice.

La fel se va proceda şi pe alte tronsoane de drumuri judeţene, în urma transmiterii către administratorii fondurilor cinegetice a hărţilor cu drumurile judeţene din fiecare fond cinegetic, în vederea realizării unui program de măsuri pe care îl vom stabili de comun acord cu factorii interesaţi şi cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu.

Virgil Natea

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Unirea Ungheni, meci pe teren propriu cu...

Stan Lucian | Citeste articolul

Formația mureșeană primește, sâmbătă, 5 ...

Parteneri