Actriţa Olga Tudorache a murit azi noapte
Publicat de radiomures, 18 octombrie 2017, 08:52 / actualizat: 18 octombrie 2017, 17:48
Anunţul a fost făcut pe una din rețelele de socializare (Facebook) de actorul Florin Călinescu şi de medicul Monica Pop.
Marea actriţă Olga Tudorache a murit azi-noapte la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Elias din capitală, unde fusese internată din cauza unui accident vascular cerebral.
„Doamna teatrului românesc” cum mai era supranumită, Olga Tudorache a construit, pe scenă, o serie de personaje memorabile, între acestea numărându-se rolul Vitoriei Lipan din „Baltagul”.
Ultima sa creaţie radiofonică, difuzată la Radio România, este cea din Victoria şi Crocodilul, spectacol realizat în anul 2007, în cadrul proiectului Dramaturgi români contemporani. Este o farsă comică, în care actirța interpretează rolul unei profesoare de arta actorului, supusă ea însăşi unui examen.
Radio România Cultural va difuza astăzi de la ora 19.00 două piese de teatru, cu actriţa Olga Tudorache, în rol titular. Spectacolul de teatru radiofonic „Portretul Doamnei T”, de Ana-Maria Bamberger, regia artistică Attila Vizauer, este o poveste despre singurătatea unei femei deosebite, un text scris special pentru Olga Tudorache. Tot astăzi veţi putea asculta şi ultima creaţie radiofonică a actriţei, cea din ”Victoria şi Crocodilul”, de Ion Costin Manoliu.
O ascultăm pe regretata actriță într-o înregistrare de acum 15 ani, pentru Radio România, amintind de profesorii și mentorii săi:
Artista Olga Tudorache s-a născut pe 11 octombrie 1929, în comuna Oituz din judeţul Bacău. În anul 1951, a absolvit Institutul de Teatru şi a intrat în echipa Teatrului Tineretului din Bucureşti, unde a jucat până în anul 1966, când instituţia teatrală a fuzionat cu Teatrul Nottara. De atunci, actriţa a jucat la Teatrul Mic, până în anul 1978, la Teatrul Foarte Mic şi la Teatrul Naţional din Bucureşti.