Activități educative privind protecția mediului pentru copiii din Vlăhița

Publicat de Stan Lucian, 25 martie 2025, 15:00
Săptămâna aceasta începe proiectul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Munții Harghita”, în valoare de 500.000 de lei, câștigat prin Administrația Fondului Pentru Mediu.
Astfel, în următoarele 17 luni, peste 800 de elevi din orașul harghitean Vlăhița vor planta copaci, vor învăța despre poluare, reciclarea deșeurilor, biodiversitate, schimbările climatice sau eficiența energetică a clădirilor, a precizat pentru Radio Târgu Mureș președintele ADI ”Munții Harghita”, Madar Zsolt:
„Proiectul începe pe 1 aprilie, cu o acțiune în cadrul căreia 266 de copii vor planta puieți cu echipament complet: lopățică, cască de protecție, sticlă de apă, mănuși și spray împotriva urșilor. După aceea, activitățile sunt planificate pentru săptămânile verzi și săptămânile Școlii Altfel. Vom organiza programe în mai multe parcuri naționale și vor avea loc vizite la diverse fabrici, vom discuta despre reciclarea deșeurilor și va fi abordat și subiectul tăierilor ilegale din păduri.”
Pe lângă echipamentele utilizate la plantare, elevii vor mai primi și alte instrumente necesare, de la microscoape, drone și undițe, până la saci pentru colectarea deșeurilor.
Toate acestea vor rămâne în dotarea școlilor de unde provin elevii, a mai spus președintele ADI ”Munții Harghita”, Madar Zsolt.
Autor: Valeriu Russu