Acţiuni de promovare a sportului şi a unui stil de viaţă sănătos, la Şugaş Băi

Publicat de Corina Muntean, 20 mai 2019, 19:14
Deschiderea sezonului turistic estival în staţiunea Şugaş- Băi, amânată din cauza vremii nefavorabile, va fi marcată sâmbătă, 25 mai, printr-o petrecere câmpenească şi numeroase acţiuni sportive, au anunţat astăzi, reprezentanţii Primăriei Sfântu Gheorghe.
Turiştii vor avea acces şi la terenul de tenis, peretele de escaladă, terenul minigolf şi parcul de aventură. De asemenea, pe parcursul zilei vor avea loc prelegeri despre nutriţie şi se vor acorda consultaţii gratuite şi consiliere cu privire la adoptarea unui mod de viaţă sănătos.
Transportul va fi asigurat de autobuze, care vor circula pe ruta Sfântu Gheorghe-Şugaş Băi din oră în oră.
Staţiunea Şugaş Băi se află la aproape zece kilometri de municipiul Sfântu Gheorghe, iar în ultimii ani Primăria a investit câteva milioane de lei din fonduri europene şi din bugetul local pentru modernizarea acesteia.