Act normativ pentru scoaterea Vămii din subordinea ANAF
Publicat de MIRELA ROTAR, 22 iunie 2019, 15:56
Săptămâna viitoare va fi prezentat public actul normativ care propune scoaterea Vămii din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – anunţă ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici.
El a precizat, la postul de televiziune ‘Antena 3’, că noua structură va fi independentă sub autoritatea directă a ministrului de Finanţe, iar noile prevederi ar putea fi adoptate cel mai probabil luna viitoare.
Ministrul Finanţelor a mai afirmat că îşi menţine obiectivul de a reforma punctele vamale, în primul rând pentru graniţa de est a Uniunii Europene.