Accident spectaculos noaptea trecută, în Harghita, pe DN 15
Publicat de radiomures, 30 iulie 2013, 12:09
Trei tineri au scăpat cu viaţă după ce maşina în care se afla a părăsit carosabilul, s-a rostogolit de câteva ori şi apoi s-a oprit în albia pârâului Bistricioara. Şoferul şi cei doi pasageri au reuşit să iasă singuri din maşină, ba chiar au plecat spre localitatea Tulgheş, acolo unde locuiesc. Ulterior, cei doi pasageri au solicitat ajutorul Ambulanţei, fiind transportaţi la Spitalul din Topliţa. Cercetările au arătat că tănărul care se afla la volan nu avea permis de conducere, este suspectat că a consumat băuturi alcoolice, iar maşina nu era înmatriculată. El s-a ales cu dosar penal, cazul fiind preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa.
Ioana Dima