Accident la Sibiu !
Publicat de radiomures, 31 martie 2012, 00:00
Un tânăr a murit şi altul a fost rănit într-un accident produs, azi-noapte, în Sibiu.
Potrivit poliţiştilor rutieri, şoferul, un bărbat în vârstă de 29 de ani, conducea cu viteză, iar la un moment dat maşina a derapat şi a intrat într-un stâlp de electricitate şi într-o ţeavă de gaz.
În urma impactului a rezultat decesul pasagerului din dreapta şi rănirea gravă a şoferului, a declarat comisarul Constantin Crăciun de la Serviciul Poliţiei Rutiere Sibiu.
Potrivit sursei citate, după impact, autoturismul a luat foc, însă incendiul a fost stins imediat de şoferii dintr-o benzinărie aflată în apropiere.
Zona a fost securizată câteva ore până când reprezentanţii E.On Gaz şi Electrica au îndepărtat pericolul unei eventuale explozii.
Mediafax