Accident rutier mortal pe DN7

Publicat de radiomures ☺ᵛᵇ, 4 martie 2015, 13:08
Un grav accident de circulaţie, soldat cu decesul unei persoane, s-a petrecut în această dimineaţă pe Drumul Naţional 7 între Deva şi Arad. Conform poliţiştilor, între localităţile Veţel şi Leşnic, un autoturism a intrat în coliziune frontală cu un TIR, iar în urma impactului puternic, cele două vehicule au fost proiectate în afara şoselei.
Femeia, aflată la volanul autoturismului, şi-a pierdut viata. Traficul rutier a fost reluat, pe ambele sensuri, după ce circulaţia vehiculelor a fost complet blocată aproximativ o oră. Oamenii legii încearcă acum să stabilească exact în ce condiţii s-a produs accidentul.
Foto: www.pressalert.ro