Accident mortal în județul Harghita

Publicat de MIRELA ROTAR, 26 noiembrie 2020, 08:36
Un bărbat și-a pierdut viața, iar altul a fost transportat la spital pe îngrijiri medicale, anunță ISU Harghita.
Accidentul a avut loc în urmă cu puțin timp pe DN 13B, în zona localității Borzont și au fost implicate două autocamioane. A fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare, anunță sursa citată.
Din nefericire, unul dintre șoferi a suferit leziuni incompatibile cu viața, iar celălalt șofer rănit a fost extras din autovehicul, i s-a acordat primul ajutor calificat la fața locului, după care a fost preluat și transportat la Spitalul Municipal Gheorgheni.
Alina Andrei