UPDATE: Accident mortal, azi-noapte, pe DN13 la ieșire din Sighișoara

Publicat de MIRELA ROTAR, 11 mai 2020, 08:29 / actualizat: 11 mai 2020, 12:38
UPDATE ORA 12,00
Potrivit IPJ Mureș accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei în curbă de către șoferul tirului, care a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat pe contrasens lovind microbuzul.
Potrivit pompierilor mureșeni, accidentul s-a produs după miezul nopții la ieșirea spre Tg.Mureș între un tir și un microbuz de marfă.
Șoferii celor două mașini au fost încarcerați, dar au fost extrași de pompierii militari sosiți la fața locului. Din păcate șoferul microbuzului a fost declarat decedat de către personalul medical, iar șoferul tirului a fost predat ambulanței SMURD în stare foarte gravă, dar conștient.
După producerea accidentului pe carosabil s-a scurs motorină, astfel că drumul a fost blocat aproximativ 5 ore.
Bianca Tomuț