Accident feroviar mortal, în județul Brașov
Publicat de Rotar Mirela, 11 mai 2024, 09:24 / actualizat: 11 mai 2024, 11:33
Un grav accident feroviar s-a produs, în această dimineață, în jurul orei 7,30, în localitatea Dridif, județul Brașov, după ce un autoturism a fost lovit de un tren de călători la o trecere la nivel cu calea ferată.
Potrivit unui comunicat al IPJ Brașov, în accident a fost implicat un autoturism, condus de un bărbat, de 32 de ani, din județul Sibiu, care circula către localitatea Cincșor si care a fost surprins de locomotiva unui tren care circula pe relația Sibiu – București.
În urma impactului conducătorul auto, aflat singur în autovehicul la momentul impactului, a decedat.
La fața locului, sunt prezente echipajele ale Poliției Rutiere și Serviciului Criminalistic, care efectuează cercetări pentru a lămuri împrejurările și condițiile în care s-a produs accidentul.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul feroviar a fost reluat pe Magistrala 200, după o întrerupere de circa 3 ore.
Autor: Sorin Șchiopu