Accident feroviar în gara Ploiești Triaj

Publicat de Corina Muntean, 18 decembrie 2019, 16:20 / actualizat: 12 iulie 2020, 16:11
UPDATE ora 17,00: Potrivit noilor informații, bilanțul răniților a crescut.
11 persoane au fost rănite, dintre care una a suferit politraumatisme și a fost preluată de elicopterul SMURD, urmând să fie transportată la un spital din Capitală. Inițial s-a anunțat că ar fi vorba de cinci răniți ușor. Circulația trenurilor de pe această rută înregistrează întârzieri chiar și de o oră.
********
Două trenuri au deraiat, miercuri, în gara Ploieşti triaj, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
Din primele informaţii, cinci persoane sunt rănite. La fața locului au sosit mai multe echipaje de intervenție ale ISU Prahova.
Conform IPJ Prahova, un tren marfar ar fi depăşit semnalul de oprire, intrând în coliziune cu un tren personal care circula pe ruta Ploieşti Sud – Bucureşti.